Mihai Adrian Țiu: ”Am venit alături de doamna președinte Diana Ivanovici Șoșoacă din dorința de a schimba ceva în România”

Date:

În cursul acestei săptămâni, deputatul de Olt, Mihai Adrian Țiu, a fost prezent în cadrul emisiunii ”Punctul pe I”, unde a discutat despre situația actuală a României, dar și despre gândurile cu care a pornit în viața politică.

Parlamentarul, deși se află la primul mandat de deputat, s-a alăturat Dianei Șoșoacă din dorința de a schimba România și de a fi alături de cetățeni:

Sunt nou pe scena politică, este primul mandat de deputat în Parlamentul României. Am venit alături de doamna președinte Diana Ivanovici Șoșoacă din dorința de a schimba ceva în România. Din păcate, vedem că lucrurile merg din rău în mai rău și este nevoie de o clasă nouă pe scena politică. Din punctul meu de vedere, și vedem la ora actuală ceea ce se întâmplă în România, clasa politică formate din partidele tradiționale PSD-PNL a eșuat, România este un stat eșuat așa cum spune și fostul președinte Klaus Iohannis, și până când nu vom pune în discuție, în mediul public, posibilitatea de a asigura României măsuri de creștere a veniturilor la bugetul de stat cred că nu vom putea redresa România” a transmis deputatul de Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

CSM Slatina marchează un an de la înființarea secției de șah

În urmă cu un an, în august 2025, CSM...

Consiliul Județean Olt, prin DGASPC Olt, continuă dezvoltarea serviciilor destinate persoanelor cu dizabilități

Consiliul Județean Olt, prin DGASPC Olt, continuă dezvoltarea serviciilor...

Primăria Strejești dăruiește ghiozdane echipate elevilor din clasa pregătitoare

Primăria comunei Strejești vine în sprijinul bobocilor. Fiecare elev...

Robert Ghiță: ”Mandatul de senator reprezintă o obligație față de oameni, nu un privilegiu”

A început o nouă sesiune parlamentară, iar pentru senatorul...