26 de milioane de lei pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina

Date:

Consiliul Județean Olt constinuă investiţia în sănătate. Forul judeţean pregătește depunerea unui proiect de aproximativ 26 de milioane de lei pentru reabilitarea și dotarea Unității de Primiri Urgențe. Finanțarea este asigurată prin Programul Sănătate, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cu fonduri nerambursabile din FEDR.

Proiectul a fost aprobat în ședința extraordinară a Consiliului Județean Olt, desfășurată joi, și urmează să fie depus oficial până la sfârșitul lunii iulie.

Investiția vizează reabilitarea completă a UPU Slatina, una dintre cele mai solicitate secții ale spitalului, unde presiunea intervențiilor de urgență este constantă. Lucrările prevăzute includ refacerea finisajelor interioare și exterioare, precum și înlocuirea integrală a instalațiilor sanitare, termice, electrice și a celor de gaze medicale.

Pe lângă modernizarea infrastructurii, proiectul prevede și achiziționarea de echipamente medicale de ultimă generație. Printre acestea se numără un aparat radiologic mobil, o linie completă de endoscopie și colonoscopie, masă de intervenție chirurgicală, fibroscop, ventilatoare, ecografe, monitoare vitale, defibrilatoare, dar și roboți pentru dezinfecție.

Autoritățile județene spun că obiectivul este acela de a asigura condiții moderne atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical, astfel încât intervențiile în regim de urgență să poată fi efectuate în cele mai bune condiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

CSM Slatina marchează un an de la înființarea secției de șah

În urmă cu un an, în august 2025, CSM...

Consiliul Județean Olt, prin DGASPC Olt, continuă dezvoltarea serviciilor destinate persoanelor cu dizabilități

Consiliul Județean Olt, prin DGASPC Olt, continuă dezvoltarea serviciilor...

Primăria Strejești dăruiește ghiozdane echipate elevilor din clasa pregătitoare

Primăria comunei Strejești vine în sprijinul bobocilor. Fiecare elev...

Robert Ghiță: ”Mandatul de senator reprezintă o obligație față de oameni, nu un privilegiu”

A început o nouă sesiune parlamentară, iar pentru senatorul...